Cât ai trăit, ai strâns și-ai strâns,
cum strânge de pe crengi furtuna.
Și-acum te uiți cu suflet plâns
că toate câte ți le-ai strâns
te lasă una câte una.

Ai vrut în lumea de nevoi
să-ți faci un Rai. Ce cutezanță!
Și-acum dai totul înapoi
și pleci din Rai cu pumnii goi.
Iar unde pleci, tu n-ai speranță.

Ai vrut, aici, pe-acest pământ,
să-ți saturi inima flămândă.
Dar toate, -aici, se duc pe vânt.
Iar mai încolo de mormânt
tu nu ți-ai strâns decât osândă.

Ai vrut să fii înconjurat
de tot ce mângâie privirea.
Dar, vai, cu cât ai adunat,
cu cât de lume te-ai legat,
Cu-atât mai grea e despărțirea.

Privește dar ce ți-a rămas
și singur judecă-ți ființa...
Isus te cheamă, fă un pas,
și-apucă-n ultimul tău ceas,
Comoara cea de preț: căința!